Everybody can sing

On happiness and pleasure

The source of these notes: the buddhist monk on TED.

Happiness and pleasure are two different things: one fleeing, the other constant. Rage, joy, anger, pleasure, these things come and go. Happiness is a long-term thing.

Pleasure is a critical part of happiness. Probably happiness without pleasure can not exist. But there is no equality between the two. Validation: people that destroy themselves using drugs. Validation: the mice that die by pressing the pleasure button.

Distinction: there is nothing wrong with pleasure, only that it should be the cherry on top of the cake. When this goes wrong somebody avoids pleasure at all costs. It’s like saying too much food is bad for you, thusyou will eat no food!

That you should have pleasure with a grain of salt: the higher you climb, the lower you’ll fall after. This is why you want to alternate hardship with pleasure. This a Saint-Exupery-an philosophy.

Posted 1 month ago

Comments

notes,

Book Review: Rendezvous with Rama

This is the second Arthur C. Clarke book I read and the second that I love. Clarke has the talent of being able to draw the most majestic pictures with the universe as a canvas. If in Childhood’s End he describes the most powerful and disturbing apocalypse, in Rendezvous with Rama he describes a most wondrous seemingly un-inhabited self-sustaining space-faring intelligent ecosystem.

The book is a detailed description of a first exploratory encounter between the humanity and (an artefact of) an intelligent life form and is a science fiction classic. From here on there be dragons, and spoilers.

(160.000 light years away, The Large Magellanic Cloud is the third closest galaxy to the Milky Way)

The story focuses on the encounter between humanity as represented by the crew of Endeavor and an alien spacecraft dubbed Rama since the astronomers ran out of the greek deities.

Rama, cylindrical with a radius of 25km and height of 50 km, and rotating with 0.25rpm and thus producing its own gravity, is an Ark which enters the solar system and carries a world which must be made by beings similar to humans as the air inside is breathable and the explorers discover other features not completely foreign for humans: a “cylindrical” sea, agglomerations which look like cities, and later bio-robots or biots which have a form of limited intelligence and are servicing the world.

The human spacecraft Endeavor that happens to be in a proximal region of space moves in for the rendezvous. The encounter is not violent and from this point of view, the book is so much more satisfying than other “encounter” stories (a la H.G. Wells) in which the protagonists are trigger-happy. The explorers are respectful of the bio-robots they encounter to the point where they do not even try to capture one for studying it until one falls off a cliff and breaks. However, not everybody is friendly as some of the humans that are now living on Mercury are sending a nuclear weapon towards Rama. The Endeavor crew succeeds in dismantling.

As Jimmy, one of the crew of Endeavor, explores the southern side of the Rama, a ghost-like thing/beeing seems to speed towards Jimmy; he closes his eyes for several seconds telling himself that he only has visions, only to open them again and find no more ghost. Later after he discovers a flower that fascinates him to the point of going to great lengths to collect it. This scene seemed to be an innuendo for something more. Could the ghostly being have discovered the flower inside Jimmy’s memory and then synthesized it? Indeed, the astronauts learn later that the ship has the power of synthesizing things and beings based on blueprints that the crew discovers inside the city-like features on the world.

The Endeavor documents as many of the blueprints as they can find on Rama before they have hurry up and to take off as the cylinder world is speeding towards the Sun, a failed mission going towards self-destruction. However, it turns out that Rama is not auto-destructing but rather uses the gravitational field of the sun together with matter that it sucks from the star to propel itself towards the Great Magellanic cloud.

Like in other Clarke books, the humans learn that they are not the center of the universe. Rama was not targeted at the solar system for taking over it, or even for encountering humans, but rather for refueling and moving on.

Posted 1 month ago

Comments

bookreviews,

To Do: Visit Chartres

About the Cathedral of which Orson Wells, in his F for Fake, is saying:

Now this has been standing here for centuries. The premier work of man perhaps in the whole western world and it’s without a signature: Chartres. A celebration to God’s glory and to the dignity of man. All that’s left most artists seem to feel these days, is man. Naked, poor, forked, radish. There aren’t any celebrations. Ours, the scientists keep telling us, is a universe, which is disposable. You know it might be just this one anonymous glory of all things, this rich stone forest, this epic chant, this gaiety, this grand choiring shout of affirmation, which we choose when all our cities are dust, to stand intact, to mark where we have been, to testify to what we had it in us, to accomplish. Our works in stone, in paint, in print are spared, some of them for a few decades, or a millennium or two, but everything must finally fall in war or wear away into the ultimate and universal ash. The triumphs and the frauds, the treasures and the fakes. A fact of life. We’re going to die. “Be of good heart,” cry the dead artists out of the living past. Our songs will all be silenced – but what of it? Go on singing. Maybe a man’s name doesn’t matter all that much.

Posted 3 months ago

Comments

todo, pensive-mood,

Zeama de potroace pentru spalat greata politica (romanian)

Am urmărit seara aceasta un episod din documentarul Memorialul Durerii — și anume, cel care îi prezintă viața lui Corneliu Coposu. Il văzusem pe Coposu la televizor după revoluție, dar chipu-i auster și ostenit nu mi-a părut niciodată carismatic. Am înțeles din nou — pentru a câta oară? — că nu este bine să judeci un om după înfățișare.

Dacă îmi este îngăduit să folosesc acest cuvânt în contextul unei istorii tragice, aș spune chiar că a fost reconfortant* să văd interviurile cu el. A fost reconfortant să vad demnitatea unui om care a fost închis și torturat zeci de ani în închisorile comuniste pentru că împreuna cu alți romani, nu s-au ghidat după vorba pe care se grăbesc toți să o citeze când încerci să faci ceva îndrăzneț diferit decât majoritatea “capul ce se pleacă, sabia nu-l taie**”. Un om care nu a cedat, însă.

În interviuri, Coposu vorbește despre țară și viziunea sa pentru ea. I se luminează fața atunci când vorbește despre românii din Basarabia. El nu se laudă cu “cinstea” sa. Nu îi acuză pe toți comuniștii laolaltă, ci doar pe cei care l-au torturat, ba și pentru ei ai uneori impresia că este gata să le găsească un motiv de iertăciune, o scuză. Franța l-a decorat cu legiunea de onoare. “Noi” nu l-am decorat. În schimb, în confuzia noastră “am” trimis minerii la el acasă.

În ultima vreme m-am prea lăsat târât în vârtejul articolelor care prezintă (adesea prea strident, prea unilateral, și prea superficial) situația din politica româneasca. Am ajuns însă, să fiu literalmente dezgustat de sesiunile mele de citit “știri” politice, mai ales atunci când am citit mai multe articole într-un sitting sau atunci când am încercat să citesc atât versiunea unei părți cât și a celeilalte. În documentarul Memorialul Durerii am descoperit o resursă aproape inepuizabila de “zeamă de potroace pentru spălat dezgustul provocat de aceste știri”.

___

* Singurul moment în care am avut un sentiment neplăcut a fost când am văzut imaginile de la mineriadele din 90 și 91 și pe ion iliescu în acest context mulțumindu-le minerilor pentru înaltul spirit civic. Sunt trist când ma gândesc că un partid care îl are ca președinte de onoare pe același ion iliescu are o majoritate în parlamentul României. Poate de asta l-am votat pe Traian Băsescu, pentru ca el nu da mana cu ion iliescu.

** Zicere pe care am folosit-o poate și eu adesea truncat, uitând de contextul ei, poezia lui Dimitrie Bolintineanu:

Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume,
 Unde un sihastru a fugit de lume, 
Cu vărsarea serii un străin sosi. 
— „Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!”
 — „Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune, 
Să aștepte-afară! Sunt în rugăciune.” 
— „Bunule părinte! Sunt rănit și-nvins; 
Însăși a mea mumă astăzi m-a respins! 
Viu sa-ți cer povața dacă nu-i mai bine 
Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?
“ Daniel Sihastru domnului a zis 
—„Ma înșeală-auzul ori eu am un vis? 
Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie, 
Dar cu umilință lanțu-l încovoaie! 
Ce e oare traiul, dacă e robit? 
Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?
 Viața și robia nu pot sta-mpreună, 
Nu e tot-odată pace și furtună. 
Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi
 Pentru neatârnare, oameni și pământuri; 
Dar nu ai p-acela ca să-i umilești! 
Poți ca să îi sfarâmi; dar nu să-i robești! 
Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă, 
Altuia mai harnic locul tău îl lasă! 
Căci mai bine este supus lăudat, 
Decât cu rușine domn și atârnat!”
După-aceste vorbe, Ștefan strânge-oștire 
Și-nvingând păgânii nalță-o monastire.

Posted 10 months ago

Comments

romana, politica,